Suedia va contribui la dezvoltarea tării noastre în 2018

Suedia va contribui la dezvoltarea tării noastre în 2018

 

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller.

Oficialii au avut un schimb de opinii privind cooperarea moldo-suedeză şi agenda guvernamentală pentru anul 2018.

În cadrul discuţiei, premierul a mulţumit autorităților suedeze pentru susţinerea parcursului european al ţării noastre şi pentru sprijinul acordat în promovarea reformelor. În context, Pavel Filip a menţionat că anul 2018 va fi unul al dezvoltării, în care Guvernul va sta departe de politică şi se va axa pe paşi concreţi în scopul creşterii bunăstării cetăţenilor ţării. 

Şeful Executivului s-a referit la priorităţile de pe agenda Guvernului 2018, între care reforma justiţiei, cea a sistemului educaţiei şi dezvoltarea economică a țării. Un accent deosebit va fi pus pe reformele sociale, pe investițiile în infrastructura rutieră, precum şi pe sectorul tehnologiei informaţiei.

Diplomata suedeză i-a urat premierului ca anul 2018 să fie unul al progresului, reiterând sprijinul Suediei în eforturile ţării noastre de modernizare şi de aliniere la standardele europene.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *