Termoelectrica organizează o tombolă de Hramul Chișinăului

Termoelectrica organizează o tombolă de Hramul Chișinăului

 

Termoelectrica organizează, de Hramul Chișinăului, o tombolă în cadrul căreia va oferi trei abonamente pentru încălzirea locuinței și livrarea apei calde.

La tombolă pot participa locuitorii municipiului Chișinău, conectați la sistemul centralizat de termoficare.

Pentru a participa la tombolă, persoanele trebuie să demonstreze că nu au datorii față de furnizor și să prezinte factura achitată pentru ultima lună de facturare. Participanții la tombolă vor trebui să declare pe proprie răspundere că dețin în proprietate, locațiune sau folosință apartamentul și să aibă asupra lor şi buletinul de identitate.

„Termoelectrica” va avea amplasat, la intrarea în Scuarul Europei din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, pe în partea stângă, un stand, unde câștigătorii vor fi selectați prin tragere la sorți.

Extragerea va avea loc la ora 16:00. Prezenta participanților este obligatorie. În cazul în care persoana desemnată câștigătoare nu este la fața locului, se va extrage un alt bilet.

Câștigătorul Premiului I, timp de trei luni (octombrie, noiembrie, decembrie), nu va plăti pentru serviciile de încălzire a locuinței și a apei calde. Titularii Premiului II și III, se vor bucura de aceleași gratuități pe parcursul a două luni (noiembrie, decembrie) și, respectiv, o lună (decembrie).

Întreprinderea va organiza de Hram și câteva competiții sportive: „Învinge un angajat Termoelectrica la durts”, „Învinge un angajat Termoelectrica la armwrestling” și „Învinge un angajat Termoelectrica la șah și dame”. Atât participanții, cât și câștigătorii se vor alege cu premii speciale din partea instituției.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *