Troleibuzele din capitală vor circula noaptea după un program nou

Troleibuzele din capitală vor circula noaptea după un program nou

 

Troleibuzele, care circulă pe timp de noapte prin Chișinău, vor avea un program de lucru nou.

Mai exact, de la 1 august 2017, acestea vor circula vara și iarna până la ora 01:00 și nu până la 02:00 cum a fost până acum. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 18 iulie, de către consilierii municipali în cadrul ședinței CMC.

Potrivit consilierului socialist, Alexandr Comarov, programul de lucru a fost modificat, după ce, în comun cu specialiștii din cadrul Regiei Transport Electric (RTEC), au identificat că după ora 01:00, numărul călătorilor scade semnificativ.

Totodată, deși în proiectul de decizie era prevăzută majorarea tarifului la transportul public pe timp de noapte până la 6 lei, prețul unui bilet rămâne neschimbat - de 2 lei.

Amintim că iniţiativa ca troleibuzele să circule şi noaptea aparţine grupului de tineri „Orașul meu”. Timp de câteva săptămâni, voluntarii au adunat peste 10.000 de semnături, pe care le-au depus la Primăria Chișinău.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *