Fenomenul „aqua alta” – creşterea nivelului apelor la Veneția

Fenomenul „aqua alta” – creşterea nivelului apelor la Veneția

 

Veneția, inundată.

Fenomenul „aqua alta” – creşterea nivelului apelor care marţi au atins 127 de centimetri, cu aproximativ 50 % din
oraş inundat, va continua cel puţin până sâmbătă, fapt ce îi preocupă pe experţi cu privire la pagubele pe care le-ar
putea provoca.

La orele 5:30 ale dimineţii atât Veneţia cât şi localitatea învecinată Chioggia au tras semnalul de alarmă, avertizând
populaţia privind mareea înaltă care a atins 127 de centimetri în cursul zilei şi care ar putea dura întreaga
săptămână dacă vor continua ploile ce afectează Italia. Ca urmare a fenomenului, grădiniţele şi şcolile primare
au fost închise.

Expertul de la Institutul Ştiinţelor Mării al Consiliului Naţional de Cercetare Georg Umgiesser a declarat că
deşi nu crede că nivelul apelor va depăşi 145 de centimetri, „îngrijorător este faptul că vom avea o maree înaltă
până în data de 16 noiembrie”.

 Potrivit prognozei primăriei din Veneţia s-ar putea atinge miercuri nivelul de 145 de centimetri, în timp ce
sâmbătă nivelul ar putea să scadă la între 95 şi 125 de centimetri. Între timp, turiştii se plimbă pe pasarele instalate
de autorităţile oraşului pentru a se putea bucura de atracţii, precum Piaţa San Marco.

Pe lângă dificultăţile de deplasare ale turiştilor şi localnicilor, una dintre cele mai mari preocupări este biserica
San Marco, care este deja afectată de o inundaţie de 70 de centimetri, apa acoperind mozaicul pardoselii şi picioarele
coloanelor care au fost restaurate după „aqua alta” din octombrie 2018.

Unul dintre aşa numiţii procuratori ai bazilicii San Marcos, Pierpaolo Campostrini, şi-a exprimat preocuparea
ziarului local Il Gazzettino, subliniind că „nu există apărare în faţa creşteri apelor”.

El a explicat că încă nu pot fi estimate pagubele însă acestea vor fi prezente după retragerea apelor, deoarece
„apa se infiltrează prin fundaţie iar când se evaporă sarea rămâne în interior”

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *