Gaburici: ”Moldova IT Park” creste!

Gaburici: ”Moldova IT Park” creste!

«Mă bucur să văd că numărul rezidenților este în continuă creștere!»

Ministrul Economiei și Infrastructurii (MEI), Chiril Gaburici, a înmânat certificatul de înregistrare celui
de-al 300-lea rezident al “Moldova IT Park».

„Mă bucur să văd că numărul rezidenților este în continuă creștere, acesta este un indicator pozitiv care
contribuie la dezvoltarea industriei IT și la modernizarea economiei naționale, prin digitizarea afacerilor
în diverse sectoare. S-a muncit mult la eliminarea barierelor birocratice, la facilitățile și stimulentele fiscale
pentru  rezidenți, iar impozitul unic în mărime de 7% motivează și mai mult companiile să se înregistreze
în Moldova IT Park”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.

„Scopul principal al Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” este de a crea o platformă
organizațională cu un set de mecanisme şi facilități inovative necesare pentru impulsionarea creșterii
industriei tehnologiei informației, crearea de noi locuri de muncă şi atragerea investițiilor locale şi străine.
 În prezent, 329 de companii autohtone și străine din domeniul tehnologiei informației au aderat la ”Moldova
IT Park”, iar interesul din partea companiilor IT este în continuă creștere. Primul parc IT din Republica Moldova
și-a început activitatea la 1 ianuarie curent și a fost creat pe un termen de 10 ani. În această perioadă, urmează
să fie create noi locuri de muncă şi atrase investiții locale şi străine”, se spune în comunicat.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *