Soroca și Brașov au semnat un acord de parteneriat educațional

Soroca și Brașov au semnat un acord de parteneriat educațional

 

Recent au fost încheiate acorduri de parteneriat educațional dintre cadrele didactice din Brașov și Gimnaziul din comuna Stoicani.

Astfel, Liceul teoretic „Constantin Stere” și Colegiul de arte „Nicolae Botgros”, au devenit parteneri oficiali.

Potrivit lui Simion Tudorel, profesor de istorie și director la școala gimnazială nr.14 din Brașov, sunt planificate pe viitor mai multe activități educaționale, precum tabere de vară, schimb de experiență între școli și altele. “Am fost plăcut surprins de modul în care am fost întâmpinați aici. Întâlnirile cu oamenii ne-au trezit un sentiment patriotic de nedescris. Aș vrea ca împreună cu directorii de școală să ne implicăm și să realizăm toate cele planificate”, a spus oaspetele din Brașov. Scopul vizitei delegației din Brașov a fost de a le arăta elevilor Moldova de pe malul stâng al Prutului.

“Cu mai mulți profesori, directori și liceeni am făcut cunoștință în luna martie curent, în urma participării la un simpozion la Brașov. La începutul lunii iunie grupul din Brașov a fost în vizită la Soroca, iar de această dată profesorii au venit însoțiți de elevi”, mărturisește Mihai Zeamă, profesor de istorie la Colegiul de Arte din municipiu. A fost aleasă comuna Stoicani pentru a stabili relații de colaborare, pentru că acolo se află cimitirul ostașilor români căzuți în anii celui de al Doilea Război Mondial.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *