Statul va subvenționa parțial producția cinematografică și TV

Statul va subvenționa parțial producția cinematografică și TV

 

Statul va acoperi o parte din cheltuielile pentru producția de filme.

Documentare și emisiuni TV realizate pe teritoriul Republicii Moldova și în baza investițiilor din străinătate, potrivit unui proiect de lege aprobat vineri, 13 iulie, de Parlament în primă lectură.

Specialiștii în domeniu salută intenția autorităților, dar își exprimă anumite îngrijorări în privința modului în care va fi implementat.
 
În conformitate cu prevederile proiectului, statul va finanța 25%  din cheltuielile eligibile pentru producția de filme, seriale, desene animate, dar și emisiuni/show-uri TV, reality show-uri, etc. Cheltuielile pentru producțiile care vor promova zone geografice, localități sau Republica Moldova, ar putea fi finanțate în proporție de 30%. Scopul schemei de investiții este atragerea în Republica Moldova a producțiilor străine.
 
Pentru a obține aceste finanțări, producătorii vor trebui să corespundă mai multor rigori, printre care să fie rezidenți în Republica Moldova și să dețină o experiență de cel puțin trei ani. De asemenea, este prevăzută și o cotă minimă de  investiții din partea beneficiarilor -  de la 5.000 de euro pentru un episod dintr-un serial documentar, până la 200.000 de euro pentru un film de lung metraj animat.
 
Finanțarea va fi aprobată în baza unui dosar pe care beneficiarul va trebui să-l depună la Agenția de Investiții, care, la rândul său, va constitui o comisie de experți, iar aceasta, după ce va adopta decizia, va transmite solicitarea la un consiliu de acordare a suportului financiar.
 
Proiectul a fost elaborat în cadrul Grupului de lucru pentru perfecționarea legislației mass-media, care a examinat experiența mai multor state, a precizat membrul grupului, Dumitru Țîra. „Mecanismul este bazat pe susținerea de către stat a acestui domeniu, în sensul în care scopul principal este atragerea investițiilor pentru ca producția să fie realizată în Republica Moldova și în parteneriat cu producători din Republica Moldova”, a menționat Țîra.
 
Președintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Vladimir Hotineanu, susține că prin acest mecanism se are în vedere și stimularea producției autohtone televizate, pentru a ajuta posturile de televiziune să acopere volumul necesar de emisie, în conformitate cu proiectul noului Cod în domeniului audiovizualului.
 
„Ne propunem ca Republica Moldova, din consumator de producție audiovizuală să se transforme în producător și să renunțe în totalitate la transmisiuni”, a declarat deputatul Corneliu Mihalache, cel care a prezentat proiectul de lege în Parlament.
 
De cealaltă parte, socialistul Eduard Smirnov consideră că Republica Moldova are legislație pentru atragerea investițiilor care poate fi aplicată și în domeniul cinematografiei. „Dacă este nevoie de investiții din străinătate este lege pentru stimularea acestora. Avem toate mecanismele și pârghiile pentru atragerea investițiilor străine. Care este logica acestei legi?”, s-a întrebat deputatul PSRM.
 
Totuși, experții în domeniu consideră că astfel de stimulente sunt necesare pentru dezvoltarea domeniului. „Este o inițiativă binevenită, pentru că în felul acesta reușim să atragem investiții, dar și experiență, echipament”, a comentat pentru Media-azi.md, directorul general al OWH Studio, Virgiliu Mărgineanu.
 
În opinia cineastului, unele prevederi ar putea împiedica, totuși, realizarea scopurilor pe care le-au anunțat autorii. În special, el se referă la o gamă prea largă de produse care pot fi finanțate de stat, unele dintre care nu ar trebui să se regăsească în această listă. „Nu știu dacă este corect să pui în același coș realizarea de filme și de videoclipuri, sau spoturi publicitare. Sporturile publicitare sunt pur comerciale și nu cred că statul trebuie să investească în producerea lor. Cum ziceam, este o inițiativă foarte bună, doar să nu se întâmple ca în spatele ei cineva să-și urmărească interesele personale”, a menționat Virgiliu Mărgineanu.
 
După adoptarea legii, care urmează să intre în vigoare de la 1 septembrie, Guvernul va aproba un regulament privind implementarea acesteia, care va stabili și suma mijloacelor financiare anuale pe care statul le va aloca pentru finanțarea producției cinematografice și audiovizuale.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *